Ieri am avut o sedinta ciudata. Ciudata pentru ca am luat notă de „niște chestii”.
Mama unui adolescent (pe care-l creste singura), a venit sa ma consulte in legatura cu vinovatia ei cat si cu ideea de a face si ea sedințe.
Copilul are niste probleme tipic adolescentine (dupa parerea mea) si-l duce de 2 ani la psiholog la capitală, dar ea nu stie nimic din ce face copilul acolo, copilului i s-a spus ca ea e vinovata pentru problemele lui si chiar ei intr-o singura sedinta i s-a spus de catre psiholog ca ea e vinovata ca nu intelege copilul.
Daca ati vazut filmul „masca”cu jim Carrey puteti intelege cum am facut eu: partea fizica corporala a ramas in fotoliu calma si mi-am ținut fața, mi-am produs o „out of body experience” nevizibila care a iesit din mine si a facut ca gorila suparata.
Niciodata nu-mi voi critica si sau defaima vreun coleg, chiar daca acesta va „merita”.
Intotdeauna insa voi aborda sincer intre 4 ochi un coleg care constat eu ca greseste profesional.
Nu am cerut numele psihologului si nici femeia nu mi l-a spus, nu am facut comentarii sau aprecieri de calitate si mi-am tinut fața sa nu ma stramb, jur si nici sa ma incrunt.
Femeia cu care am vorbit este un om cu credibilitate, cu emotionalitatea unei mame singure cu un fost soț foarte departe in alta tara si i-am vorbit demn, onest, diplomatic si realist nu optimist.
Am ocazia aici si acum sa spun ce voia gorila care a iesit din mine:
-nu cred in terapii lungi in care doar se deseneaza. Copilul asta spune ca face acolo.
-nu cred in mentinere de copii in programe unde sa fie tinuti separati de subiectul „familie si parinte”
-nu cred in programe pentru copii in care nu se includ parintii
-nu cred in programe care sa nu vizeze relatia cu ambii parinti, mai ales cu cel de departe
-nu cred in vigoarea programului in care mama e vinovata …..si atat. Abandonata si pusa la zid in postura de vinovata si nimic altceva de transformat vinovatia in altceva.
-nu pot sa cred ca un coleg al meu a putut sa spuna asta unui parinte. SAU, daca parintele a decupat din context si a inteles gresit nu pot sa cred ca, colegul meu nu a vazut FAȚA parintelui cand aduce copilul ca este ofensata si nemultumita.
-dupa ce ca greu se mobilizeaza oamenii sa tina copiii in programe la psihologi, acolo unde se intampla (si e minunat ca e asa) apar ipostaze din astea superficiale
De saptamana viitoare vine aceasta mama la niste sedinte. O voi asculta si vom discuta si o voi pregati sa mearga sa ceara (nu socoteala) ci sedinte singura si cu copilul acolo unde duce copilul de 2 ani. Sa poata sa aiba puterea de a vorbi asertiv despre ce ii convine si ce nu.
Nu insinuez ca ar fi trebuit sa apara rezultate bune, adaptative la copil, dar insinuez ca mama ar fi trebuit sa inteleaga care e nivelul copilului, ce lucreaza acolo si care e nivelul de complianta, care sunt progresele, daca sunt sau de ce nu apar. Iar relatia mama copil are nevoie de aerisire, de curatare, de hranire si de contact cat si de acceptarea reciproca.
Nu am scris aceasta postare sa cer parerea dar daca vreti, va puteti lasa parerea aici. Azi am zi plina nu prea am timp de comentat dar voi citi. Nu voi putea raspunde colegilor care vor fi ba pro, ba contra acestei postari, asa cum scontez de acum. Am scris pentru ca am gandit si ca am dreptul sa nu fiu de acord cu unele practici.
Ceea ce incerc sa transmit este ideea ca, ducandu-ne copilul la psiholog ar trebui sa parcurgem niste etape, aproximativ astfel:
-sa alegem psihologul dupa recomandari, abilitati, experienta si chiar ajungand la el sa cerem elegant informatii de la el cu privire la experienta sa si asupra viziunii lui asupra problematicilor
-sa facem cunoscuta natura problemei copilului si determinismul problemei. Sa explicam contextul in care creste copilul, adultii de referinta si relatiile dintre adulti
-sa cerem lamuriri asupra cum considera psihologul ca va efectua evaluarea si sa stabilim cum ne va relata concluziile sale precum si recomandarile
-pregatit copilul si mers decent la psiholog cu incurajarea firescului de a merge
-programarea unei sedinte doar cu psihologul in care sa ne informeze cu privire la concluziile lui si a propunerilor de abordare
-disponibilizarea parintelui de a participa la sedinte cand e necesar , incluzand si acordul copilului. Discutarea modificarilor necesare in interactiunile de acasa, in adresare, in reguli, in obiceiuri
-dorinta parintelui de a intelege si de-a se lamuri cu privire la procesul copilului precum si nevoia de a fi informat macar general daca nu specific la problematicile atinse
-dicutarea aspectului de incredere a parintelui in psiholog si validarea sau acceptarea criticii psihologului cu privire la atitudinea parintelui, dar in vederea intelegerii lucrurilor care sunt in proces
Intre parinti si psiholog e nevoie de respect si incredere si pe acest fond parintii pot cere lamuriri cu privire la diagnostice si termeni care se vehiculeaza. Psihologul trebuie sa poata sa explice pe intelesul oricui comportamente, termeni, diagnostice, tehnici, metode, ca de-aia e psiholog.
Postarea anterioara nu e un magnet pentru pilitura de nemultumiri parentale ci un exemplu din care sa invatam.