Sistemul nostru nervos are forma corpului nostru. Sus de tot e creierul continuat de măduvă, cu prelungiri in toate celulele.
Eu ii zic “instalația din brad” totalității nervilor din tot corpul.
Fiecare nerv procesează plăcerea, confortul, disconfortul și durerea, în funcție de stimulii care îl acționează. De exemplu, dacă o mână te mângâie fin pe piele poți simți plăcere, dar dacă aceeași mână apasă și freacă pielea apare disconfort și dacă mâna apasă tare, apare durerea.
Diferența între plăcere, disconfort, durere o face neuroceptia educată si pragurile liminare.
Pragurile astea sunt foarte interesante. Eu mereu mi le am imaginat ca pe pragurile de la ușă. Pragul ușii marchează unde începe casa cand te uiti de afară, si unde se termină când privești dinăuntru spre afară. E o graniță, un hotar între un teritoriu concret, parte dintr unul mai mare, nedefinit. Ca om, in afara casei ești in spațiul civil și când treci pragul ai alta calitate de proprietar sau musafir dacă ai trecut pragul si esti in casa.
Pragul liminar se referă la senzatia minimă constientizata, dată de un stimul. Aici, se întâlnesc foarte multe variații. Aceeași valoare de stimul dă senzatii diferite la oameni si aceeasi senzatie este data de stimuli diferiți.
Exemplul clasic este cel cu oala cu apă. Punem o oala cu apă pe aragaz si rugam mai mulți oameni sa bage mâna in oală si sa raporteze când simt ca apa se încălzește , când e fierbinte si când devine opărita si doare încât sa si retragă mâna.
Acest experiment poate fi făcut si acasă, ca sa ne putem mira de diferențe.
Povestea pragului este foarte interesantă, formată din experientele de pe axa placere-durere si el poate varia in functie de starea subiectului, de convingerile lui si de multi alti factori.
Ce vreau sa zic de fapt este, cat de modelabili am fost si suntem dacă ne uitam de aproape la corpușorul nostru si la povestea reactivitatii lui.
Centralizarea durerii este procesul „opiniei” sistemului nervos central asupra “situației” care poate deveni uneori mai importantă decât starea reală a țesuturilor.
Neuroplasticitatea este modalitatea prin care putem interveni in povestea corpului, in examinarea toleranței si a rezilientei la mediu si in general la lume. Poate deveni sens, daca este prezentată ca o modalitate de a te automodela, de a te autoregla dar nu prin impunere ci prin tatonare asa cum fac copiii mici cate descopera lumea si o testează prin simturi.
Qualia, este un termen pentru experienta subiectiva nemasurabila si necomparabila real cu a nimanui. Noi simtim si descriem in cuvinte catre noi insine sau catre altii ce si cum simtim, dar “adevarata” intensitate a simțirii nu se raporteaza decat la noi înșine, la experientele anterioare care au fost bune sau proaste…in functie de cat de bine am fost însoțiți de cei care ne au crescut. Ca bebel, n am avut încotro, dar ca adulțel avem încotro.
Postarea este scrisa pentru cei ce cauta acest gen de sens propriu, adica cum sa devina mai buni ca sa le devina si viata mai buna. Pentru cei care au sens si lucrează la el, postarea poate fi doar o sursa de info pe care s o parcurgă, sau sa i dea un șut in univers