#teoria_biosocială

      Niciun comentariu la #teoria_biosocială

#teoria_biosocială

Copilul se naște si face schimburi cu mediul. Adica sistemul nervos al copilului receptioneaza stimuli din mediu de orice fel: lumina, caldura, umiditate, mirosuri, zgomote etc.
Sistemul nervos are pentru receptia stimulilor „praguri liminare” adica reactioneaza la valori mai mari sau mai mici ale stimulilor.
Imaginati-va un experiment in care, aducem mai multi subiecti care sa participe astfel: luam o oala cu apa rece si o punem pe aragaz la incalzit si rugam 5 subiecti sa bage mana in oala cu apă si sa anunte fiecare cand simt ca apa s-a incalzit si apoi sa-si retraga mana cand apa frige. Este foarte posibil daca avem un cronometru pentru fiecare subiect sa constatam ca fiecare declara incalzirea apei decalat unul de altul, adica unul dupa 3 min si 4 sec, altul dupa 3 min si 33 sec si altii la 4 min. Cat despre toleranța la fierbere, aici e posibil sa gasim valori si mai diferite, unul sa retraga mana dupa 5 minute, iar ultimul dupa 6 minute.
Practic fiecare se naste cu un sistem nervos sensibil dupa genetica de rigoare precum si dupa confortul de sarcina al mamei.
Deci, ne nastem cu un sistem nervos care reactioneaza neurofiziologic diferit, la stimuli diferiti. Copilul reactioneaza prin plans, sau prin gângurit si mai departe, fiind in starnsa relatie cu mama aceasta valideaza sau nu copilul.
Ma refer la plansul din prima zi de viata a copilului. Si la reactia mamei la plans si la ceea ce face mama in raport cu plansul copilului. Din toate datele, ar reiesi ca, daca copilul plange de la zgomote (de exemplu) si mama il ia in brate si-l sustine pe copil si-l liniștește, copilul învață să-și tolereze senzațiile de disconfort sau de neplacere.
Daca mama face ceva nepotrivit, gen sa-i dea să sugă, sau să considere ca plange degeaba si sa-l lase singur, sistemul neurofiziologic al copilului pune bazele învățării eronate și a disfuncționalismului.
Conform modelului biosocial, principala modificare a tulburării este afectarea sistemelor de reglare a răspunsurilor emoționale. Această dereglare emoțională depinde la rândul ei de o vulnerabilitate de bază asociată cu incapacitatea de a controla și regla emoțiile.
Mama care are empatie si se conecteaza cu copilul ii valideaza starea copilului si daca il sustine, il ajuta sa isi construiasca un termostat emotional care prin toleranta si fara frica, copilul invata sa faca față stresorilor din mediul in care creste copilul. Repet, prin stresor in acest context de discutie, intelegem orice stimul din camera, casa si zona unde stă sau se mișcă copilul: texturi de materiale, zgomote, mirosuri, chimicale, animale, aer cald sau rece etc
Imaginati-va 2 copii cu intoleranta la gluten, unul intr-o familie normala (cu faină si făinoase reduse) si unul intr-o familie de brutari. Si unul si celalalt reactioneaza la gluten, dar cel din familia normala mai putin, celalalt mult mai mult. Evident ca nu e nimeni „de vină” in exemplu, nici copilul ca are insuficiență la gluten si nici brutarii ca sunt brutari. E numai o incompatibilitate oarecare din milioanele de incompatibilitati posibile.
Si din reactia copilului la unul sau la mai multi stimuli, pe fond de nevalidare de la mamă, se pun bazele copingurilor sau se dezvolta scheme de atasament complicate care apar si se manifesta in personalitatea copilului care creste si adauga si altele pe fondul dezvoltarii lui.
Acum, daca raportam calitatea vietii mamelor la natura, vom gasi ca, prea multe antibiotice, prea multe chimicale, prea multe cosmetice si putina miscare si sport pot concepe copii mai sensibili. Pentru ca fiecare copil e un bios si pentru ca biosul e o entitate inteligent senzoriala in primul rand, cu cat corpul mamei este mai complex si mai departat de natură si naturalețe, cu atat biosul copilului va fi mai vigilent si mai atent la toate cele. Tocmai de aceea copiii de azi sunt mai reactivi „decat erau copiii pe vremuri” si numai emaptia mamei ii poate ajuta sa se adapteze eficient la mediu si la lume. Empatia insa, inseamna in primul rând FAȚA mamei care ar trebui sa fie vie si nu poker face. Din cate stiu mamele de copii sunt destul de suparate de soacră, soț, sef, etc si cred ca daca „nu arată” copilului supararea, acesta nu va baga nimic de seama. Ideea nu e ca bebelusul baga ceva de seama ci că….mama nu îi oglindește fața așa cum are bebeul nevoie.
Teoria biosocială spune că, reactivitatea crescuta a copilului poate fi reeducata de catre o mamă empatică si care ajută copilul să facă față. SĂ FACĂ FAȚĂ. Mai întâi mama trebuie să facă fața adecvată, apoi o va face copilul.
Nu, nu e doar un joc de cuvinte „daca mama face fața ok, copilul va face față reactivitatii” ci chiar e pe bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.