despre a invata sa iesi din ingrijorare

      No Comments on despre a invata sa iesi din ingrijorare

Am facut o discutie cu o prietena la telefon si-am ajuns sa vorbim de ingrijorare si grija. Si zic, ia sa fac eu o posare despre delimitarea fina a lucrurilor si unde si cum devin ele complicaciuni pentru biata noastra minte greu incercata.

Grija e un cuvant bland si dulce. Ea poate fi pentru mine, adica sa am grija de mine si sa ma ingrijesc, fie pentru ceva sau cineva in relatie cu mine. De exemplu am grija de florile mele in ghiveci pentru ca le iubesc si ele n-ar putea supravietui fara mine (in ghiveci fiind).
Grija de flori presupune atentie la nevoile lor si chiar empatie, adica sa vad cand au crescut si au nevoie de un ghiveci mai mare, sau cand le mut mai la umbra sau mai la soare sau sa le bag in terasa, sa le examinez in timp ce le admir si sa le iau frunzele uscate, sa le spal uneori de praf. Si nu in ultima instanta sa le admir si sa reactionez la ele producand energie vitala in contact cu ele.
Grija poate avea variante proaste atunci cand am grija de cineva fara sa fiu sigura ca acela are nevoie de grija mea. Daca devin salvator sau ma erijez in a ingriji pe cineva de la sine si fara confirmari ca-i bine ce fac si mai ales fara comunicare pe acest aspect.

Ingrijoarea insa e intrarea in grija si identificarea cu grija, lucru diferit de grija constienta.
Ingrijorarile sunt functionale sau disfunctionale.
De exemplu: sunt la o prietena si stam de vorba si baga o tava de pizza la cuptor si prietena zice „ui, sa nu uit de pizza” si sta din ce in ce mai atenta sa nu se arda. Ingrijorarea ei e ok si e pertinenta. Ingrijoararea ei ia sfarsit in clipa in care stinge aragazul, adica o actiune pune capat ingrijorarii care e un proces mintal.
Adica ceva din minte se opreste cand comportamentul solutioneaza ingrijoararea. Sau cand ia o decizie gen, imi pun alarma telefonului sa ma sune peste 10 min ca sa pot „sa uit” sau sa neglijez supravegherea cuptorului.
Asata ar fi o ingrijorarea functionala, care are la capatul ei o actiune.
Ingrijorarea disfunctionala e acea recirculare a unei probleme care se reia si a carei posibile desfasurari ne nemultumeste sau sperie. Dar nu ne putem abtine si o facem intr-una pana la obsesie uneori. Chiar poti produce o transa a ingrijoarii, transa care face sa-ti scape o multime de detalii din jur sau care face sa para ca ai inceput sa uiti si sa ai tulburari de memorie de scurta durata. E ca o concentrare uriasa si permanenta pe o problema din care nu mai iesi, aspect obositor si care produce lipsa de energie, uzura psihica, sentimentul robotizarii si lipsa de vlaga si chef.

Ingrijoarea asta continua care te framanta, te roade, te macina , te „termina”, presupune identificare cu ideea care te ingrijoreaza.
As vrea sa fiti de acord ca unul e palmierul meu din ghiveci si alta e ideea de palmier. Daca palmierul m-ar ingrijora pana la epuizare, ei bine epuizarea vine din identificare cu ideea de palmier. Si daca incerc sa ma dezidentific, adica sa ma separ, sa ies din idee si sa las ideea deoparte de mine ….. ma tem ca ideea abandonata si ramasa singura in capul meu sau in univers ar degenera. Mi-e teama ca ideea se va strica, se va imbolnavi ideea. Nu pot lasa ideea singura fara mine, fara sa o constientizez eu, ca si cum ideea ar evolua nedorit fara participarea mea.
Nu ma refer la a iesi din identificare ca fiind echivalent cu a abandona de tot ideea, adica a nu-mi mai păsa de palmier ci a mai slabi permannența ingrijorarii si-a ma relaxa, a lasa totul deoparte cand am nevoie de odihna. Adica vreau sa ma ingrijorez cand vreau si nu sa fiu ingrijorata nonstop si sa nu am cum sa iau o pauza de la ingrijorare.
Ingrijoarerea e intrarea in grija cand cred ca e nevoie si iesirea din grija de voie. Adica una din subtilitatile de-a putea sa educi mintea stresata si tensionata si sa inveti sa te relaxezi macar uneori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *